Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș (IPJMM) au făcut echipe mixte cu elevi ai Liceului Internațional Baia Mare și cu reprezentanți ai Direcției Silvice Maramureș în cadrul unei activități de împădurire. Acțiunea a fost organizată lângă rezervația naturală Bavna.
”Scopul a fost acela de a da viață unei noi păduri și, prin puterea exemplului, de a transmite un mesaj cu privire la importanța protejării mediului înconjurător”, se arată în comunicatul IPJMM. În urma acestei acțiuni, o suprafață de 4.500 mp de teren se va transforma într-un spațiu care va deveni verde.
”Pentru a-și lăsa impregnată contribuția și deopotrivă pentru a nu uita semnificația acestei zile, la baza fiecărui copăcel plantat, copiii au lăsat câte o dorință cu speranța că, pe măsură ce copacul va crește, dorința se va îndeplini”, menționează sursa citată.
Copiii au fost recompensați cu plăcinte, ceai și cu o mică plimbare cu autospeciale de poliție.
Sursă informații: IPJMM. Sursă foto: Facebook / Poliția Română
CITEȘTE ȘI:
Societate civilă activă pentru dezvoltare responsabilă și durabilă în Maramureș