Clubul Simared și Adventure Lake Resort organizează, în 18 martie, o drumeție până pe Piatra Șoimului.

”Experiența este potrivită pentru oricine își dorește să se relaxeze activ, să cunoască oameni noi și să se bucure de aerul curat și timpul petrecut în natură, prin parcurgerea unui traseu superb, care ne poartă la pas până pe Piatra Șoimului, alături de ghidul nostru Sebastian Butcovan. Urcăm către Piatra Șoimului, o stâncă spectaculoasă de unde ne vom bucura de o panoramă superbă către lacul Firiza și Vârful Ignis. Traseul nu este nici foarte dificil, nici foarte tehnic, dar necesită o condiție fizică bună, fiind unul de grad mediu spre ușor” – spun organizatorii.

Echipament personal recomandat:

  • Tricou tehnic din material sintetic + tricou de schimb
  • Geacă de ploaie și vânt
  • Pantofi sport/pantofi cu profil montan
  • Pantaloni confortabili din material elastic
  • Ochelari de soare și vânt
  • Bidon cu apă
  • Cremă de protecție solară

Program orientativ: sâmbătă, 18 martie, ora 10 – întâlnire în parcarea clubului Simared: ora 10:30 – plecare în drumeție; ora 15 – întoarcere în parcarea clubului Simared. Informații: 0744 330 945. Înscrierile se pot face la recepția clubului Simared, zilnic, între 10:00 – 19:00. Preț: 200 lei/persoană. Numărul minim de participanți pentru desfășurarea evenimentului: 4

Sursă informații și foto: Club Simared Baia Mare

CITEȘTE ȘI: Un proiect al silvicultorilor maramureșeni pentru copii | galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.