„Diversity – Patrimoniu natural pentru oameni”, un proiect pentru care se vor face demersuri de finanțare

Consiliul Județean a adoptat – în ședința de marți, 25 februarie – proiectul de hotărâre privind promovarea în parteneriat a proiectului „Diversity – Patrimoniu natural pentru oameni – Protecţia mediului, atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea”. Consiliul Județean și Muzeul de Mineralogie pregătesc depunerea cererii de finanțare și a documentelor pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, 2014 – 2020.

Proiectul își propune promovarea patrimoniului natural și conștientizarea importanței acestuia, precum și conservarea, gestionarea și promovarea integrată a geodiversității și a biodiversității în regiunile transfrontaliere. Dacă se obține decizia de finanțare, Maramureșul, prin Consiliul Județean în calitate de aplicant lider, va beneficia de o finanțare de 342.699 de euro, în timp ce  Muzeul Județean de Mineralogie din Baia Mare, în calitate de partener, ar urma să primească o finanțare de 196.737 de euro. Totodată, cele două instituții vor trebui să suporte o cofinanțare de 5% din valoarea eligibilă a bugetului proiectului aferentă fiecăreia dintre ele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.