Despre impactul Strategiei UE privind biodiversitatea 2030, în Maramureș

A ajuns la final proiectul eFeedback, prin care WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) și partenerul de proiect GeoMMed și-au propus să dea o voce cetățenilor din județul Maramureș care vor să se implice în proiectele de mediu ce îi afectează direct. Un proiect-pilot ce poate fi extins la nivel național, pornind de la ideea că orice planificare strategică ar trebui fundamentată pe probleme și soluții identificate local.

A fost revizuită Strategia de dezvoltare a patrimoniului natural local și s-a realizat un studiu legat de impactul socio-economic al implementării obiectivelor Strategiei UE privind biodiversitatea 2030 la nivelul județului Maramureș.

”Odată ce anumite zone din fondul forestier vor fi trecute sub protecție strictă, proprietarii acestora vor avea pierderi și costuri de peste 4.000 de lei pe an pe hectar. Pierderile au fost calculate în diminuarea volumului de lemn recoltat, reducerea volumului de lemn disponibil pe piață, diminuarea prețului de piață a proprietății și în reducerea cererii de servicii, iar costurile suplimentare se referă la revizuirea amenajamentelor silvice sau la costurile de administrare a ariilor naturale protejate cu protecție strictă. Pentru protecția pajiștilor, valoarea pierderilor și a costurilor este de peste 1.600 lei pe an pe hectar.

Aceste pierderi și costuri trebuie să se regăsească și în bugetele dedicate managementului ariilor naturale protejate, care își pot atinge obiectivele doar cu susținerea populației. De aceea este nevoie de implementarea unui sistem de compensare sau de subvenționare pentru proprietari. În felul acesta i-am putea încuraja pe proprietari să-și păstreze pădurile. De asemenea, ar trebui realizată o evaluare a impactului socio-economic înaintea desemnării legale a acestor arii protejate, pentru a anticipa și atenua anumite efecte nedorite pe care aria protejată le va genera în societate”, se arată în comunicatul WWF-România.

„Considerăm că abordarea realizată prin acest Studiu de impact ar trebui extinsă la nivel național, ca să aflăm cât ne costă în realitate protecția strictă a pădurilor și să decidem dacă este mai eficient să împădurim suprafețe noi sau să protejăm pădurile deja existente și care s-au instalat pe pajiști și fânețe în mod natural, suprafețe pe care noi le-am denumit Pădurile Nimănui. Aceste suprafețe împădurite natural ajung să acopere circa 2 milioane de hectare la nivel național”, consideră Călin Ardelean – expert tehnic la WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură)

Tot în cadrul proiectului au fost puse la punct două instrumente care ajută societatea civilă să se implice activ: o platformă online, care va funcționa și în următorii ani, și aplicația mobilă eFeedback disponibilă gratuit pe Android și iOS.

Proiectul a fost derulat de WWF-România, în parteneriat cu Asociația Profesională GeoMMed, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Detalii, aici.

Sursă: WWF-România

CITEȘTE ȘI:
Societate civilă activă pentru dezvoltare responsabilă și durabilă în Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.