Desen interactiv pentru identificarea păsărilor care vin iarna la hrănitori

Dacă din primăvară și până toamna târziu păsările găsesc cu ușurință hrană, altfel stau lucrurile iarna, când resursele se restrâng. ”Păsările de talie mică care rămân la noi în sezonul rece sau doar ne vizitează iarna, nu au la dispoziție nevertebratele cu care se pot hrăni când este cald și apelează la semințe și fructe. Pentru că disponibilitatea acestora, în special în localități, este mai redusă, este nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi”, avertizează Societatea Ornitologică Română.

Atenție, nu orice tip de mâncare este potrivită. ”În perioada rece păsările au nevoie de grăsime, de aceea sunt potrivite toate semințele crude care conțin grăsimi naturale. Semințele de floarea soarelui, reprezintă cea mai bună hrană pentru pițigoi și celelalte păsări insectivore sau granivore. Foarte potrivite sunt și semințele de dovleac, de cânepă, nucile și alunele crude”, precizează sursa citată.

Hrana nu trebuie să fie pusă pe jos, direct pe pământ, pentru că atrage rozătoare și în plus dacă ninge va fi acoperită de zăpadă. Este de preferat să folosim o hrănitoare în care să punem hrana pentru păsări. ”Amplasând o hrănitoare și alimentând-o cu hrană potrivită, le facem și păsărilor sălbatice bine, dar și nouă. Bucuria de a vedea de la fereastră sau în curtea noastră vizitatorii înaripați este neprețuită, fie că vedem doar pițigoi și vrăbii, fie că avem mai multe specii invitate la masă”, atrag atenția cei de la Societatea Ornitologică Română.

Cu un singur click puteți afla cum se numesc și cum cântă păsările care vizitează cel mai frecvent hrănitorile. Desenul interactiv, aici.

Sursă: Societatea Ornitologică Română

CITEȘTE ȘI:
Peste 400 de cuiburi noi descoperite cu aplicaţia Uite barza!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.