Vineri, 17 decembrie, ești invitat să participi la atelierul ”Ce poți face în privința risipei alimentare?”.

Dacă deșeurile alimentare ar fi o țară, aceasta ar fi al treilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră după SUA și China, potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. Așa încep cei de la Greenys şi Banca pentru Alimente Maramureș invitația la atelierul despre risipa alimentară.

”La nivel global, aproximativ o treime din totalul alimentelor produse pentru consumul uman este irosit, iar in Uniunea Europeană se estimează că 20% din totalul alimentelor produse se pierd sau se irosesc, ceea ce generează importante costuri economice pi de mediu. În același timp, 43 de milioane de europeni nu își permit zilnic mese care să asigure o alimentație adecvată”, se menționează în prezentarea evenimentului.

Situația nu este mai roz nici în țara noastră. ”România ocupă locul 9 în clasamentul UE privind risipa de alimente: aruncăm zilnic 6000 de tone de mâncare bună de consum, anual 2.2 milioane de tone de alimente ajung la coșul de gunoi”, precizează sursa citată.

Evenimentul are loc vineri, 17 decembrie, de la ora 18.00, la bistro Greenys (Baia Mare, strada Teatrului nr. 2). Înscrierile rămân deschise până în 15 decembrie.

Pagina evenimentului este disponibilă aici.

Sursă informații și foto: Greenys

 

CITEȘTE ȘI:
Sfat – primul ghid în care bunicii te învață cum să ai grijă de mediu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.