”Creștem România BIO” este primul program național de conversie către agricultura ecologică dezvoltat de Carrefour pentru a susține agricultura sustenabilă în România și a încuraja obiceiurile sănătoase de consum. Programul se adresează tuturor agricultorilor care sunt interesați să înceapă activitatea în domeniul agriculturii ecologice.
”Carrefour își propune să dezvolte parteneriate pe termen lung cu fermierii români, cărora să le fie aproape în tot procesul de conversie, dar și după obținerea certificărilor, pentru ca aceștia să treacă de la agricultura tradițională la agricultura viitorului, agricultura ecologică. În plus, prin programul <<Creștem România BIO>> Carrefour promovează segmentul ecologic și către consumatori, oferind cea mai extinsă gamă de produse BIO, dar și organizând campanii de promovare și educare a publicului cu privire la beneficiile produselor ecologice, crescând astfel interesul românilor pentru produsele bio”, se arată pe site-ul oficial al programului.
Dacă ești un producător agricol interesat de acest program, înscrie-te completând formularul de aici, până în 15 mai 2020. În urma evaluării formularului, vei fi contactat de specialiștii Carrefour și anunțat dacă ai fost acceptat în programul ”Creștem România BIO”.
Primul pas în program este semnarea unui contract cu Carrefour și cu organismul de certificare Ecocert, după care urmează depunerea documentației pentru accesarea subvențiilor APIA (până pe 15 mai 2020). Carrefour, prin intermediul partenerilor săi, organisme de certificare, preia procedurile de depunere a dosarului de conversie la agricultura ecologică.
Conversia durează între 1 și 3 ani. Începând cu anul al doilea, produsele agricultorului înrolat în program primesc o etichetă care specifică faptul că producătorul lor se află în procesul de conversie la agricultura bio. La finalul conversiei, produsele primesc certificarea internațională și eticheta BIO.
În România, terenurile agricole eco reprezintă doar 2% din suprafața agricolă dar, și la noi, agricultura bio are o ascensiune rapidă: potrivit Ministerului Agriculturii, numărul de operatori certificați în agricultura ecologică s-a triplat între 2010 și 2018, în timp ce suprafața din agricultura ecologică aproape că s-a dublat, se menționează pe site-ul programului.
Sursă informații și foto: crestemromaniabio.ro