”Manualul de protecția mediului și colectare selectivă”, material destinat informării populației asupra practicilor corecte față de mediul înconjurător, a fost lansat de ECOTIC, împreună cu InfoCons.
”Manualul prezintă într-o manieră comprehensivă și într-un limbaj simplu informații utile și recomandări pentru cetățenii de toate vârstele, îndemnându-i să protejeze mediul prin colectarea separată a deșeurilor reciclabile”, informează ECOTIC.
Totodată, acesta reprezintă si un suport educațional pentru toți cei interesați de ecologie și care au dorința de a învăța cum pot avea grijă de mediu, și, implicit, de sănătatea lor. ”Avem convingerea că, prin promovarea acestor exemple de bune practici și soluții în domeniul colectării și reciclării deșeurilor contribuim la dezvoltarea unei atitudini responsabile a cetățenilor români față de mediul înconjurător”, declară Valentin Negoiță – președinte ECOTIC.
Manualul vine, de asemenea, în sprijinul profesorilor, care doresc să ofere elevilor o educație ecologică de calitate, adunând toate informațiile practice și relevante într-un singur loc. De altfel va fi distribuit către profesorii din învățământul preuniversitar în cadrul campaniei naționale de protecția mediului ”Închide. Stinge. Reciclează.” implementată de InfoCons. ”Scopul campaniei este acela de a contribui la creșterea nivelului de conștientizare și informare a consumatorilor din România cu privire la consumul durabil, la micile schimbări ale modului actual de viață, care pot produce mari efecte benefice în viitor”, precizează ECOTIC.
”Manualul prezintă aspecte practice despre colectarea separată și reciclarea tuturor tipurilor de deșeuri, cu exemple clare privind cele care sunt reciclabile si care nu, un mic dicționar cu cei mai des întâlniți termeni din domeniul protecției mediului, și, nu în ultimul rând, un mic compendiu cu cele mai importante prevederi legislative. Totodată, acesta oferă și recomandări privind sortarea deșeurilor în gospodărie, precum si informații de interes privind protecția mediului în general”, detaliază ECOTIC.
Manualul poate fi consultat aici.
R. Anda TOMA
Sursă informații și foto: ECOTIC