Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET – a emis coduri portocaliu și galben de ploi şi intensificări de vânt până în 13 decembrie astfel:

  • cod portocaliu pentru Andaluzia, Asturias, Cantabria, Galiţia şi Ţara Bascilor;
  • cod galben pentru comunităţile Madrid, Aragon, Insulele Baleare, Castilla y Leon, Castilla la Mancha, Extremadura, Murcia, Navarra, La Rioja, Comunitatea Valenciană şi oraşul autonom Melilla.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Madrid: +34917344004, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii call center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al secţiei consulare de la Madrid: +34669362202.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.