Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA), prin Direcția Generală Turism, a dat startul campaniei ”Fii ambasadorul turismului românesc!”, o provocare digitală care ”își propune să susțină industria ospitalității, greu încercată în acest an, încurajând astfel românii să redescopere frumusețea țării noastre și să o promoveze în mediul online”, informează MEEMA.

În acest an, pandemia cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și implicit măsurile adoptate pentru diminuarea răspândirii acestuia au afectat nu doar multe planuri de vacanță, cât și modul în care este consumat produsul turistic. Odată cu repornirea graduală a activităților din acest domeniu, MEEMA dorește să vină în întâmpinarea nevoii de a călători, prin promovarea zonelor și obiectivelor turistice autohtone care ar putea oferi experiențe inedite, în siguranță și aproape de casă.

”Inițiativa este sprijinită de nume cu notorietate din România, prin mesaje video pozitive, de încurajare a turismului intern”, anunță MEEMA. Personalități din diverse domenii de activitate vor povesti care sunt locurile lor de suflet și ce destinație din România au ales pentru următoarea vacanță. ”Provocarea este deschisă tuturor celor care doresc să susțină turismul românesc și, astfel, să fie ambasadori ai locurilor mult îndrăgite, pe care doresc să le redescopere”, precizează MEEMA.

Mesajele de susținere a turismului românesc vor fi publicate în format video pe canalele de socializare ale MEEMA.

Sursă informații și foto: Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.