Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită în fiecare an în 5 octombrie, începând din 1994. Reprezintă un simbol al aprecierii aduse cadrelor didactice, la scară globală, pentru rolul pe care-l au în societate.

”Educația este calea către reușită pentru fiecare copil și tânăr. Prin educație făurim destine și putem schimba lumea, pentru că dascălul are menirea de a insufla tinerei generații valori care să-l conducă în viață. Prin seriozitate și disciplină, cunoaștere și tact pedagogic, profesorul se dedică formării elevilor săi, instruindu-i în cunoaștere, șlefuindu-le caracterul, scoțând la lumină talente”, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș (ISJMM).

Ziua mondială a educaţiei este celebrată azi, începând cu ora 12.00, la Muzeul Satului din Baia Mare, anunță ISJMM. Se va vorbi despre semnificațiile zilei de 5 octombrie. Se vor împărtăși povești de către membrii cluburilor GreenIMPACT din Maramureș, Consiliului Elevilor și Interact Club Baia Mare. Vor fi dăruite gânduri scrise pe cărți poștale, idei și proiecte de dus mai departe.

Informații: Inspectoratul Școlar al Județului Maramureș. Imagine de Eduardo RS de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.