Vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit anunță Administrația Națională de Meteorologie pentru Maramureș până la final de octombrie. În intervalul 1-4 noiembrie temperaturile vor crește, pentru ca din 5 noiembrie să înceapă să scadă.
Vremea ușor mai rece decât în mod obișnuit mai ales noaptea se va menține până în 30
octombrie. Va fi caracterizată de temperaturi maxime în medie de 13-15 grade și de minime a căror medie se va situa între 0 și 2 grade. În intervalul 1-4 noiembrie vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această perioadă. Se va înregistra o medie a maximelor de 16-18 grade și a minimelor de 6-8 grade. Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina, în medie, temperaturi maxime de 10-11 grade și minime de 3-4 grade. Adică valori apropiate de cele normale în Maramureș pentru prima decadă a lunii noiembrie.
În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 2-6 noiembrie.
Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie. Foto (c) eZiarultău
DESCOPERĂ ȘI:
Duminică dimineața orașul este doar al tău. Și al toamnei… | galerie foto