Voluntarii Green Impact Baia Sprie derulează un proiect despre consumul responsabil

Proiectul ”O porție cu Impact” din cadrul programului ”Eat4Change” este derulat de către voluntarii Green Impact Baia Sprie în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024. ”Ne-am propus să promovăm alimentația echilibrată, bazată pe produse locale, fructe și legume, ca o componentă esențială în prevenirea schimbărilor climatice la nivel global. Ne dorim să vedem ce putem face fiecare, în plan personal, pentru a contribui împreună la atitudini proactive legate de consumul responsabil și la protejarea mediului”, explică pentru eZiarultău prof. Iolanda Sztrelenczuk.

În decembrie anul trecut, voluntarii Green Impact Baia Sprie au creat materiale de promovare și au aplicat chestionare pe care le-au analizat. Au pregătit sesiuni de informare și atelierele de lucru. Luna ianuarie vine cu mai multe puncte pe agenda proiectului. Primul are loc azi și reprezintă o sesiune de informare pe tema ”Ce mâncăm și ce influențăm?”.

Următoarea întâlnire va fi în 18 ianuarie. Când va avea loc atelierul ”Ce pot și aș fi dispus să schimb când e vorba de mâncare?”. Prilej cu care se va derula o degustare de meniuri alternative, prietenoase cu mediu. În 25 ianuarie, în cadrul atelierului practic ”Hai la o porție cu Impact!”, vor fi testate tot felul de rețete. Ultimul eveniment va fi unul de diseminare a rezultatelor și va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie.

Proiectul ”O porție cu Impact” este derulat în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie. Este susținut de Fundația Noi Orizonturi și finanțat de Uniunea Europeană prin ”Eat4Change Youth Action Project” via WWF.

Mai multe informații despre această inițiativă la nivel european se găsesc aici.

Foto (c) eZiarultău

Sursă foto: Green Impact Baia Sprie

CITEȘTE ȘI:
Liceul Auto Baia Sprie, mențiune specială la Gala Dezvoltării Durabile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.