La propunerea părții române, Ungaria a acceptat menținerea în funcțiune a încă patru puncte de trecere a frontierei, suplimentar față de cele opt comunicate inițial, informează Ministerul Afacerilor Interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a avut o convorbire telefonică cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul restricțiilor de circulație pentru cetățenii străini impuse de autoritățile ungare începând de mâine, 1 septembrie.
”La propunerea părții române, Ungaria a acceptat menținerea în funcțiune a încă patru puncte de trecere a frontierei, suplimentar față de cele opt comunicate inițial”, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Astfel, următoarele puncte de trecere a frontierei sunt deschise pentru tranzitul cetăţenilor români:
PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);
URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit);
VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
TURNU – BATONYA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC – NAGYLAK, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit).
CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar)
SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic
SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
”Traficul internaţional de marfă nu va fi restricţionat, acesta se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum”, se arată în comunicatul MAI, precizându-se de asemenea că ” cei doi miniștri au agreat și operaționalizarea în cel mai scurt timp a noului PTF Borș II, ce va fi inaugurat în data de 4 septembrie 2020”.
Sursă informații: Ministerul Afacerilor Interne. Sursă foto: Poliția de Frontieră.