Un al doilea aparat de testare pentru COVID-19 în Maramureș. Sunt demersuri și pentru un al treilea

Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus

În ședința de îndată a Consiliului Județean desfășurată joi, 2 aprilie, s-a hotărât alocarea sumei de 450.000 lei pentru Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus.

”Această finanțare urmărește replicarea platformei de biologie moleculară din Baia Mare în orașul Vișeu de Sus, astfel încât cetățenii din Maramureșul Voievodal să aibă acces mai facil la testarea pentru infecțiile cu noul coronavirus. În urma discuțiilor cu administrația locală, am stabilit că la Vișeu de Sus există necesarul de personal calificat pentru ca aceasta platformă să funcționeze. Prin punerea în funcțiune a laboratorului se va dubla numărul de teste care pot fi procesate zilnic în județul Maramureș” – a arătat conducerea forului administrativ.

Spitalul Municipal Sighetu Marmației

În plus, în aceeași ședință, s-a anunțat amenajarea, în viitorul apropiat, a unui al treilea laborator de testare a COVID-19, în Sighetu Marmației –  pe lângă aparatul de testare rapidă PCR care va fi achiziționat în Vișeu de Sus și pe lângă cel care a ajuns deja la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.