Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) ocupă şi în acest an prima poziţie între universităţile româneşti incluse în clasamentul internaţional CWUR (Center for World Universities Ranking). Potrivit CWUR, UBB ocupă, la nivel internaţional, poziţia 923 din 20531 de universităţi analizate.
Indicatorii utilizaţi în clasamentul CWUR se referă la criterii educaţionale (25%), de angajabilitate (25%), privind calitatea cadrelor academice (10%) şi cercetarea ştiinţifică (40%).
„UBB este de mai mulţi ani prima în ţară în acest ranking, păstrându-şi în acest an scorul de anul trecut (70,9). Rankingurile sunt importante nu la modul absolut, ci relativ şi doar orientativ prin prisma criteriilor şi a indicatorilor asumaţi în ranking. Aşadar, vom analiza acest rezultat şi vom vedea dacă şi unde este nevoie de ajustări în mecanismele noastre academice, prin prisma viziunii, misiunii şi culturii organizaţionale angajate de UBB, aspecte care sunt în final cel mai important criteriu/indicator academic pentru noi”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Recent, UBB a fost confirmată ca prima universitate a ţării prin metarankingul naţional, dat publicităţii în data de 12 mai de Ministerul Educaţiei.
Sursă informații și foto: UBB
CITEȘTE ȘI: Parteneriat între UBB și Microsoft