Trei candidați eliminați la prima probă scrisă a bacalaureatului de toamnă

La prima probă scrisă a examenului de bacalaureat (sesiunea august – septembrie), cea de limba și literatura română, desfășurată în 24 august, au participat 308 candidați din 401 înscriși. Trei au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Nu au fost candidați care să aibă temperatura peste 37,3 grade. Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:

  • 25 august: proba obligatorie a profilului
  • 26 august: proba la alegere a profilului și specializării
  • 27 august: proba la Limba și literatura maternă

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august și 1 septembrie.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Sursa: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.