Traficul de internet și date a crescut în medie cu 26% în România pe perioada stării de urgență

În cele 60 de zile de stare de urgență, traficul de internet și date a crescut în medie cu 26%, adică 30% în rețelele fixe și 5% în rețelele mobile, în timp ce traficul de voce a înregistrat o creștere medie de 11%, comparativ cu cele 60 de zile de dinaintea instaurării stării de urgență, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

”Cred că abia acum, în astfel de momente de cumpănă, când constatăm că peste 2000 de PB de date au circulat prin rețelele de comunicații din țara noastră în cele 2 luni de stare de urgență, conștientizăm cu toții rolul esențial pe care îl au comunicațiile în viața noastră și cât este de important să avem o infrastructură sustenabilă”, a declarat Sorin Grindeanu – președinte ANCOM.

În perioada 16 martie-15 mai, utilizatorii din România au consumat un trafic de internet și date de 1,8 mii PB (+30% față de perioada anterioară) în rețelele fixe, respectiv de 0,2 mii PB (+5%) în rețelele mobile. ”Creșterea mai pronunțată a traficului de date în rețelele fixe poate fi corelată cu faptul că cei mai mulți utilizatori s-au aflat la domiciliu în perioada stării de urgență, folosind mai degrabă conexiunea Wi-Fi a router-ului de internet fix decât internetul mobil, inclusiv pentru consumul de voce sau date pe dispozitivele mobile”, se arată în comunicatul ANCOM.

În cazul traficului de voce, traficul de apeluri efectuate a crescut pe perioada stării de urgență cu 11%, depășind 13 miliarde de minute (97% fiind realizat în rețelele mobile).
Estimările ANCOM arată că cele mai aglomerate intervale orare din perioada stării de urgență, din punctul de vedere al utilizării rețelelor de comunicații fixe și mobile (internet și telefonie), au fost:
– între orele 18.00-19.00 în data de 22 martie: 2,3 PB, cel mai mare consum de internet și date în rețelele fixe
– între orele 11.00-12.00 în data de 23 martie: 35 milioane minute vorbite, cel mai mare consum de voce
– între orele 20.00-21.00 în data de 25 martie: 0,25 PB, cel mai mare consum de internet și date în rețelele mobile

Comunicatul integral al ANCOM este disponibil aici.

Sursă informații: Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Sursă foto: Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.