În aceste zile, cu sprijinul Rotary Club Baia Mare 2005, trei tiruri au plecat din depozitul din Halmeu spre Ucraina. Două transporturi au ajuns în Rahiv, iar unul până la graniță, urmând ca produsele descărcate acolo să fie preluate și duse la destinație. Paturi, saltele, pături, perne, produse de igienă, alimente neperisabile și medicamente au ajuns acolo unde era mare nevoie de ele.
De asemenea, voluntarii de la Crucea Roșie Baia Mare au mers la Mănăstirea Albă din Ucraina o mașină încărcată cu alimente și alte produse. La mănăstire sunt găzduite văduve și copii.
Pentru facilitarea tranzitării României de către ucrainenii care vor să ajungă în țările Uniunii Europene a fost identificată o nouă rută de transport internațional Baia Mare – Viena. Aceasta este extrem de utilă, singurele costuri fiind cele legate de achitarea unei sume de 3 euro pentru rezervarea biletului.
Refugiații au posibilitatea să ajungă în Ungaria, la Budapesta, cu trenuri puse la dispoziţie de CFR Călători. Biletele sunt emise în regim gratuit, pe baza actului de identitate sau a oricărui document cu care solicitantul face dovada că vine din zona de conflict.
Sursă informații și foto: Consiliul Județean
Citește și: La discuții despre centura Băii Mari