TAROM suspendă de azi cursele către/dinspre Austria, Belgia, Marea Britanie, Olanda

În contextul epidemiologic actual, și ca urmare a noilor restricții impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, Compania TAROM se aliniază la reglementările autorităților, respectiv la măsurile impuse în Capitolul 2, art. 9 si art. 10 din Ordonanța Militară Nr. 7/04.04.2020.

Astfel, la nivelul Companiei TAROM se instituie următoarelele decizii: ”suspendarea operării curselor către/dinspre Austria, Belgia, Marea Britanie, Olanda în perioada 06 – 20.04.2020 și extinderea suspendării operării curselor către/dinspre Franța și Germania în perioada 09 – 22.04.2020”, comunică TAROM.

”Vom continua să operăm zboruri de pasageri către și dinspre destinații considerate ca fiind cu risc redus, cu respectarea reglementărilor în vigoare și sub rezerva posibilității suspendării și acestora dacă situația o va impune”, menționează aceeași sursă.

Se vor opera în continuare zborurile de tip charter pasageri sau marfă, de asemenea cu respectarea regulilor în vigoare, acestea din urmă având prin definiție un regim special. Pentru detalii vă rugăm să contactaţi: charter@tarom.ro și taromcargo@tarom.ro.

”În acest context, vă rugăm să reprogramați călătoriile pentru date viitoare, puteți face acest lucru fără taxe de modificare sau puteți solicita rambursarea sumelor plătite, contactând agentul emitent sau orice agenție TAROM”, mai precizează comunicatul.

Sursă informații și foto: TAROM

CITEȘTE ȘI:
TAROM a suspendat operarea curselor interne pentru 14 zile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.