Opt universități vor pilota, în anul universitar 2020-2021, pentru prima dată în România, programe de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență, informează Ministerul Educației și Cercetării.
Masterul didactic este un program de formare inițială pentru cariera didactică, prevăzut încă de la adoptarea Legii educației naționale din 2011, ce nu a fost pus până acum în implementare. ”Programul de studii de master didactic va avea o durată de doi ani și se adresează absolvenților cu diplomă de licență sau echivalentă care doresc să se orienteze către cariera didactică. Aceștia se pot înscrie la masterul didactic din același domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare din cadrul aceluiași domeniu fundamental, aferent celui înscris pe diploma de licență sau echivalentă”, se arată în comunicatul Ministerului Educației și Cecetării.
Domeniile fundamentale sunt: matematică și științele naturii, științe inginerești, științe biologice și biomedicale, științe sociale, științe umaniste și arte, știința sportului și educației fizice.
Masterul didactic se poate organiza în universități, în parteneriat între departamentele / facultățile de profil și structuri instituționale (departamente / facultăți) cu profil psihopedagogic. O universitate poate organiza programul de studii de master didactic pentru unul sau mai multe domenii de licență.
”Va fi un program-pilot: 400 de viitori profesori vor avea acces la formare inițială de calitate, cu mai multă învățare practică, cu sprijin din partea unui mentor”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Universitățile care vor organiza programe de master didactic, pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, în anul universitar 2020-2021:
Universitatea Politehnică din București: 50 de locuri
Universitatea din București: 50 de locuri
Academia de Studii Economice din București: 50 de locuri
Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca: 50 de locuri
Universitatea „Ovidius” din Constanța: 50 de locuri
Universitatea din Craiova: 50 de locuri
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: 50 de locuri
Universitatea de Vest din Timișoara: 50 de locuri
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a semnat ordinul privind înființarea și organizarea programelor universitare de master didactic. Acesta a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României.
În termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) va adopta standardele specifice de calitate privind evaluarea programelor de studii universitare de tip master didactic. Ulterior, în cel mult 45 de zile calendaristice de la publicarea ordinului, universitățile vor depune dosarele pentru evaluare în vederea acreditării la ARACIS.
Sursă informații: Ministerul Educației și Cecetării