Pentru a evita riscurile generate de temperaturile ridicate anunțate pentru zilele următoare, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență vin cu unele recomandări pentru maramureșeni:

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara. Evitați, pe cât posibil, expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00
  • Hidratați-vă corespunzător, beți zilnic minimu 2 litri de lichide, fără a aștepta senzația de sete. În zilele caniculare se recomandă consumul unui pahar cu apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute
  • Nu consumați alcool, deoarece acesta diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii
  • Evitați să consumați băuturi cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai) sau zahăr (băuturi răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice
  • Consumați fructe și legume proaspete
  • Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală
  • Evitați aglomerația
  • Evitați efortul fizic intens în exterior
  • Evitați, pe cât posibil, expunerea la soare
  • Nu lăsați copiii sau animalele de companie singuri/singure în autoturisme
  • Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesați-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori este nevoie
  • Purtați haine lejere, în culori deschise, ce acoperă o suprafață a corpului cât mai mare
  • Purtați o pălărie pentru a vă proteja fața și capul
  • Cereți sfatul medicului de familie, la cel mai mic semn de suferință
  • Creați un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
  • Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se vor reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu perioade de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Sursă informații: ISU Maramureș. Foto: eZiarultău

CITEȘTE ȘI: Val de căldură și disconfort termic

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.