”Premiul pentru promovarea unor obiceiuri sănătoase”, ediția 2020 (The 2020 EU Health Award), va recunoaște și recompensa inițiative ale orașelor și școlilor care au contribuit la promovarea unui stil de viață sănătos pentru copiii cuprinși în categoria de vârstă 6-18 ani.

Aceste inițiative pot fi deja încheiate sau pot fi încă în desfășurare la momentul lansării prezentului anunț. Inițiativele ar putea include, de exemplu, acțiuni de promovare a unui regim alimentar sănătos, creșterea gradului de conștientizare asupra greutății corporale sănătoase, precum și prevenirea utilizării tutunului de către diversele categorii de tinerilor. Practicile depuse trebuie să fi fost puse în aplicare suficient de mult timp pentru a se demonstra efectul benefic, precum și îmbunătățirile aduse față de punctul de pornire.

Orice oraș cu mai mult de 30.000 de locuitori este eligibil. În țările în care nu există niciun oraș cu mai mult de 30.000 de locuitori, cel mai mare oraș este eligibil pentru a aplica. De asemenea, eligibilă este orice școală primară sau secundară ale căror inițiative sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani.

Termen de depunere: 29 aprilie 2020. (G.D.)

Mai multe informații pot fi găsite aici.

Sursă informații: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sursă foto: Comisia Europeană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.