Într-o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, Școala Gimnazială Budești e dată drept exemplu de bune practici în cadrul Programului național pentru reducerea abandonului școlar.
”În urma obținerii finanțării în valoare de peste 692.000 de lei, școala a desfășurat activități remediale și programe educaționale, a achiziționat laptopuri și imprimante și a organizat excursii tematice. Rezultatele sunt pe măsură: directorul școlii ne-a mărturisit faptul că, pentru prima dată, toți elevii din clasa a VIII-a, pe lângă faptul că și-au îmbunătțit notele obținute pe parcursul anului școlar, au participat la Evaluarea Națională” – se arată în postarea ministerului.
Cea mai semnificativă reușită se datorează activităților de tip „Școală după școală”. Prin orele remediale de limba română, matematică, biologie și asistență la teme, copiii au avut parte de sprijinul necesar, iar acest lucru se reflectă în prezența elevilor la școală, precum și în rezultatele acestora la clasă, mai notează reprezentanții ministerului.
Sursă informații și foto: Ministerul Educației
CITEȘTE ȘI: Se caută voluntari