Fundaţia Vodafone România lansează „Şcoala din Viitor”, un program educaţional dezvoltat pentru a-i ajuta pe copii să se adapteze într-o societate digitală în continuă evoluţie, să descopere posibilităţile oferite de lumea digitală, dar mai presus de toate să le arate că au puterea să fie creatorii propriului viitor. Programul se adresează copiilor cu vârste între şase şi 12 ani şi face parte dintr-o iniţiativă paneuropeană de digitalizare desfăşurată de Fundaţiile Vodafone din Germania, Olanda, Portugalia, România, Spania, Turcia şi Ungaria şi are alocat un buget de 320.000 de euro.
„Şcoala din Viitor” este o platformă care oferă un set de activităţi gratuite, extracurriculare, în conformitate cu principiile metodologice European DigComp, pentru a-i familiariza pe cei mici cu abilităţile digitale şi a-i ajuta să îşi atingă propriul potenţial maxim. Primele 20 de cursuri încărcate în platformă au teme din zona noilor tehnologii şi programare şi au fost preluate de la programul „DigiCraft” conceput de Fundaţia Vodafone Spania în colaborare cu Universitatea din Salamanca. Programul asigură resurse educaţional-recreative pentru fiecare dintre actorii implicaţi în educaţia minorilor: copii, părinţi şi educatori.
În anul şcolar 2021/2022 vor fi încărcate în platformă peste 100 de lecţii din zona noilor tehnologii, siguranţa pe internet şi programare. Conţinutul din „Şcoala din Viitor” poate fi accesat gratuit şi este pus la dispoziţia publicului larg.
Cadrul European DigComp defineşte cinci domenii de competenţă care alcătuiesc expertiza digitală: alfabetizarea digitală şi informaţională, comunicare şi colaborare, crearea de conţinut digital, siguranţă şi soluţionarea de probleme. Metodologia „Şcolii din viitor” parcurge cele cinci domenii de competenţă, identificând abilităţile pe care trebuie să le dezvolte copiii şi stabilind obiective specifice pentru fiecare interval de vârstă.
Metodologia se bazează pe învăţarea în echipă şi promovează respectul pentru mediu, reciclarea şi utilizarea responsabilă a dispozitivelor. Programul urmăreşte şi armonizarea lumii digitale cu cea analogică, propunându-se activităţi care nu se bazează doar pe utilizarea dispozitivelor electronice, ci implică şi dezvoltarea abilităţilor motorii şi cognitive, a gândirii logice şi a muncii în echipă.
Fiecare lecţie cuprinde un ghid în care sunt prezentate: durata lecţiei, vârsta căreia i se adresează conţinutul, gradul de dificultate (mare, mic sau mediu), instrucţiunile de pregătire a lecţiei, inclusiv materialele necesare (aplicaţii, dispozitive tehnologice, creioane, fişe de lucru etc.), obiectivele şi competenţele secolului 21 care sunt atinse de copii prin parcurgerea conţinutului, recomandări pentru părinţi sau profesori şi posibilitatea de a descărca lecţia în format pdf.
Sursa: Fundația Vodafone România