Schimbări la frontieră legate de intervalul orar în care se poate intra în Ungaria

În urma înțelegerilor dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând din data de 5 mai autorităţile maghiare permit intrarea în Ungaria a cetăţenilor Uniunii Europene, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau al tranzitării acestuia, în intervalul orar 07.00 – 01.00 (ora României).

Formalitățile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere Nădlac I, intrarea în ţara vecină fiind permisă numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

  • interviu în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate, condiţia esenţială fiind lipsa simptomelor de infectare cu noul coronavirus;
  • îndeplinirea condiţiilor Codului Frontierelor Schengen;
  • prezentarea unor documente care sa ateste certitudinea permiterii intrării în ţara de destinaţie.

Anterior traficul se derula în intervalul 11.00-23.00 (ora României). De asemenea, la graniţa româno-ungară rămân valabile măsurile privind deplasarea dintr-o ţară în cealaltă a lucrătorilor transfrontalieri, cu domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea.

Sursa: Poliția de Frontieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.