În cadrul manifestărilor dedicate memoriei sculptorului Gheza Vida, la împlinirea a 110 ani de la nașterea sa, astăzi, la ora 12, a avut loc ceremonia dezvelirii plăcii memoriale la fosta casă Vida (acum Casa Tripon, str. Ferăstrăului nr. 44), de către Zoe Vida Porumb, fiica artistului, şi academicianul Marius Porumb.
Un moment care a făcut parte din seria evenimentelor de comemorare în cadrul simpozionului „Vida 110 – 110 ani de la nașterea marelui sculptor român Gheza Vida”, organizat de Academia Română, Municipiul Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș şi Asociația Ars Transsilvaniae România.
Mâine, de la ora 12, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare va fi săvârșită slujba parastasului pentru Gheza Vida.
Sursă informații și foto: Biblioteca Județeană
CITEȘTE ȘI: 110 ani de la nașterea marelui sculptor Gheza Vida