România – locul 16 în Uniunea Europeană la autoturisme noi înmatriculate

România se situează pe poziția 16 în Uniunea Europeană, cu un volum de 49.616 autoturisme noi înmatriculate, în scădere cu 30.7% față de prima jumătate a anului 2019, informează Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

”Înmatricularile de autoturisme noi în Uniunea Europeana au scăzut cu 22.3% în iunie 2020 față de iunie 2019, atingându-se un nivel de 949.722 unități, Franța fiind singura țară unde înmatricularile de vehicule au înregistrat o creștere ușoară de 1.2% comparativ cu iunie 2019”, anunță ACAROM.

Pe prima jumatate a anului 2020, în Uniunea Europeană, au fost înmatriculate 4.281.549 autoturisme noi, ceea ce reprezintă o scădere cu 38.1% comparativ cu perioada similară din 2019.

În perioada ianuarie – iunie 2020 au fost înregistrate scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi pe piețele mature precum Spania (-50.9%), Italia (-46.1%), Franța (-38.6%) și Germania (-34.5%). ”România se situează pe poziția 16 în Uniunea Europeană, cu un volum de 49.616 autoturisme noi înmatriculate, o scădere cu 30.7% față de prima jumătate din 2019”, precizează ACAROM.

În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 1.157.881 unități, în scădere cu 37.1%, urmate de grupul PSA cu 710.589 unități, în scădere cu 45.2% și de Grupul Renault cu 454.356 unități, în scădere cu 42.7% (din care DACIA: 125.381 unități, o scădere de 49.3% față de perioada ianuarie – iunir 2019).

Sursă informații: Asociația Constructorilor de Automobile din România. Sursă foto: LauraTara de la Pixabay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.