Finlandezii rămân cei mai fericiți oameni din lume. De altfel jumătate din primele 10 țări din lume din punctul de vedere al calității vieții sunt nordice. România urcă în World Happiness Report. Până pe locul 28.
”Anul acesta marchează a zecea aniversare a World Happiness Report, ceea ce ne îndeamnă să privim atât înapoi, cât și înainte în timp ce mergem mai departe cu raportul nostru despre bunăstarea actuală, lărgindu-ne analiza și asupra efectelor de amploare ale COVID-19”, se arată în deschiderea clasamentului fericirii.
Finlandezii rămân cei mai fericiți oameni din lume. Sunt urmați de danezi pe locul 2 și de islandezi pe poziția a treia de clasament. Elveția este situată pe 4, iar pe 5 s-a clasat Olanda. De remarcat: între primele 10 țări din lume privind calitatea vieții, cinci sunt nordice. România figurează pe locul 28 în acest raport care ierarhizează 146 de țări, ultimul loc fiind ocupat de Afganistan.
Gradul de fericire are stabilit în funcție de mai mulți factori, printre care produsul intern brut / cap de locuitor, suportul social, speranța de viață sănătoasă, libertatea de a lua decizii, generozitatea, corupția.
În raportul pentru 2021, tot Finlanda era pe locul 1, urmată de Islanda și Danemarca. România ocupa locul 46. Pe ultimul loc (149) era tot Afganistan.
World Happiness Report 2022, aici.
Imagine de la Pixabay.
CITEȘTE ȘI:
Despre fericire, cu multe semne de întrebare