Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor de Iarnă și vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, atât a celor ce se comit cu violenţă, cât şi a celor care vizează patrimoniul. De asemenea poliţiştii rutieri vor desfăşura activităţi pentru prevenirea producerii accidentelor pe fondul consumului de alcool şi vitezei excesive precum şi de fluidizare a traficului rutier.
Pentru a avea sărbători fără evenimente negative, poliţiştii maramureşeni au formulat mai multe recomandări.
Atenţie la colindători!
Nu permiteţi în locuinţa dumneavoastră accesul persoanelor necunoscute, care vin în prag de sărbători, cu pretextul că vă colindă! Învăţaţi şi copiii sau persoanele în vârstă pe care le aveţi în grijă să nu deschidă necunoscuţilor. Nu lăsaţi uşile apartamentelor sau porţile caselor neasigurate. Dacă aveţi musafiri şi este zgomot în casă, s-ar putea să nu-i auziţi pe aşa-zişii colindători care ”încearcă” uşile de acces şi care, după ce reuşesc să intre, pot sustrage ce prind la îndemână: haine, poşete, portmonee, telefoane.
Alegeți cu grijă actele de caritate!
Fiind luna cadourilor, lună în care obişnuim să dăruim celor care au nevoie de sprijin, vă sugerăm să fiţi atenţi la cei care vă acostează invocând diferite cauze sau situaţii disperate ale unor persoane bolnave care au nevoie de donaţii în bani. Cei care vă abordează pentru diferite acte de caritate pot fi escroci, al căror unic scop este acela de a vă înşela!
Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice!
Din statisticile poliţiei reiese faptul că peste 90% din infracţiunile comise cu violenţă au avut loc pe fondul consumului excesiv de alcool. Nu intraţi în dispute cu persoane aflate în stare de ebrietate avansată. Conflictul poate degenera în violenţă fizică, iar rezultatul ar putea fi tragic. De asemenea, dacă aţi consumat alcool, feriţi-vă să urcaţi la volan. Consecinţele pot fi tragice!
Sunați la 112!
Când sesizaţi o persoană căzută pe trotuar sau pe carosabil, sunaţi de urgenţă la 112. În acel moment puteţi salva viaţa unui om.
În cazul în care sunteţi martor sau victimă a unei infracţiuni încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului şi sesizaţi în cel mai scurt timp poliţia apelând numărul de urgenţă 112.
Conduceți cu prudență!
În caz de trafic aglomerat, adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Evitaţi efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. Nu urcaţi la volan după ce aţi consumat băuturi alcoolice, respectaţi regimul legal de viteză şi – la primele semne de oboseală – parcaţi autovehiculul şi odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psihomotorii necesare conducerii în siguranţă.
Sursă informații: Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș