”Atât în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, cât şi în cazul supiciunii, vă recomandăm să restricţionaţi contactul cu animalele de companie şi cele domestice, în acelaşi mod în care procedaţi în cazul contactului cu alte persoane”, recomandă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
”Atunci când este posibil, ar trebui să lăsaţi animalele în grija altor membri din casă sau din gospodărie. În cazul în care trebuie să aveţi grijă singuri de animalele dumneavoastră, este indicat să vă spălaţi pe mâini înainte şi după contactul cu acestea, precum şi să respectaţi normele generale de igienă. De asemenea, trebuie evitat contactul direct cu animalul de companie sau cel domestic”, se arată în comunicatul ANSVSA.
În restul cazurilor, ANSVSA informează că interacţiunea cu animalele de companie și cele domestice se poate realiza în condiţiile normale, dar cu respectarea normelor de igienă recomandate și precizează câteva măsuri de precauţie: apa şi alimentele pentru animale trebuie să fie curate, precum şi obiectele folosite pentru acestea; mâinile trebuie spălate după manipularea alimentelor şi dejecţiile animalelor; aşternutul folosit pentru animale trebuie schimbat cât mai des.
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, care descriu infectarea unor animale de companie şi de fermă, precum și a studiilor disponibile în prezent la nivelul comunităţii ştiinţifice internaţionale în ceea ce priveşte posibila transmitere a virusului la oameni de către animalele de fermă sau de companie, ANSVSA face mai multe precizări:
– coronavirusurile reprezintă o familie virală extrem de numeroasă; unele coronavirusuri induc boala la oameni, altele la anumite populaţii de animale;
– coronavirusurile care infectează oamenii pot, rareori, infecta şi animalele;
– structura genetică a virusului SARS-COV-2 sugerează faptul că sursa iniţială a fost de origine animală; cu toate acestea, în urma analizei datelor disponibile în prezent, transmiterea virusului SARS-COV-2 de la oameni la alte specii de animale este foarte puţin probabilă;
– virusul SARS-COV-2 se leagă de anumiţi receptori celulari specifici, lucru care permite accesul în celulele gazdei; deşi aceşti receptori au fost identificaţi în speciile de animale domestice şi par să fie capabili să interacţioneze cu virusul uman, simpla prezenţă a receptorilor nu reprezintă o condiţie suficientă pentru ca animalele să fie infectate; acest lucru se explică prin faptul că virusul nu foloseşte doar receptorii celulari, ci şi alte componente celulare pentru a se replica în interiorul celulei;
– în prezent, comunitatea ştiinţifică internaţională a prioritizat investigarea posibilităţii transmiterii virusului între animale şi oameni, prin alimente şi prin contactul cu mediul înconjurător, existând numeroase studii iniţiate în acest sens;
”Până la apariţia unor noi dovezi/studii ştiinţifice care să aducă informaţii suplimentare cu privire la transmiterea SARS-COV-2 între animale şi oameni, animalele de companie şi cele domestice nu trebuie considerate drept o posibilă sursă de infecţie cu virusul SARS-COV-2”, se arată în comunicatul ANSVSA.
Sursă informații: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor