Pulsul la graniță: peste 20.000 de oameni au intrat ieri în țară

În 20 mai, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 38.200 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 22.400 de mijloace de transport (din care 15.800 de automarfare). Pe sensul de intrare au fost circa 20.200 de persoane.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de circa 24.500 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport (9.300 de automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost ]n jur de 13.700 de persoane. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 6.538 de persoane.

De azi de la ora 06.00 sunt deschise la graniţa româno-ungară, pentru traficul de turisme şi persoane, zece puncte de trecere a frontierei.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic online care poate fi accesată la adresa politiadefrontiera.ro.

Sursa: Poliția de Frontieră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.