Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control în 27 iunie aproximativ 107.200 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 41.000 de mijloace de transport (dintre care 12.300 de automarfare). Pe sensul de intrare au fost în jur de 60.100 de persoane.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de circa 66.400 de persoane, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 38.000.
În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 2.132 de persoane (adică sub 6% din cei care au intrat în țară pe la granița cu Ungaria).