Casa Judeţeană de Pensii Maramureş informează că, începând cu 1 ianuarie 2022, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.095 lei.
Ajutorul de deces
”Tot din 1 ianuarie 2022, conform prevedrilor art. 16 din Legea nr. 318/2021, cuantumul ajutorului de deces prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completarile ulterioare, este 6. 095 lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, respectiv 3.048 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului”, se arată în comunicatul Casei Judeţene de Pensii Maramureş.
Cotele de contribuții de asigurări sociale
Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:
25% – datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale;
4% – datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă;
8% – datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă;
21,25% datorată de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor de la angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială este de 25%.
Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75%. Este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, cu excepția persoanelor care desfășoară activități în sectorul construcții.
Punctul de pensie
De asemenea,” începând cu 1 ianuarie 2022, venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2.550 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată). Cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 638 lei”, precizează sursa citată.
Valoarea punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2022 este de 1.586 lei. Indicele de corecţie utilizat pentru determinarea cuantumului pensiei este de 1,41. Indemnizaţia socială pentru pensionari este de 1.000 lei. Indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate este de 1.269 lei.
Persoanele fizice care realizează venituri din pensii datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 lei. Veniturile lunare din pensii sub nivelul de 2.000 lei NU sunt supuse impozitării cu 10%. Persoanele fizice, cu venituri din pensii mai mici de 4.000 lei, beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Comunicatul integral, aici.
Sursă informații: Casa Judeţeană de Pensii Maramureş. Imagine de la Pixabay.
CITEȘTE ȘI:
Pensiile vor fi livrate în perioada 6-17 ianuarie