Portrete de jandarmi | Un colonel vorbitor de trei limbi străine

În 3 aprilie se împlinesc 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, dată până la care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş prezintă câteva portrete… Protagonistul de azi este colonel Petru Marcel Florișteanu.

Colonel Petru Marcel Florișteanu este cadru militar activ al Jandarmeriei Române din 2000, de la absolvirea Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza“ – arma jandarmi.

A dorit mereu să-și îmbunătățească nivelul de pregătire, participând la mai multe cursuri de specialitate. Vorbitor de franceză, engleză și rusă, în 2007, 2008 și 2011 a urmat cursuri de pregătire pentru misiuni internaționale. În 2008 a optat pentru Cursul Superior Internațional, certificat de către Departamentul Operațiunilor de Menținere a Păcii al ONU.

”În perioada noiembrie 2011 – mai 2012 ofițerul a participat la misiunea internațională în cadrul N.T.M., în Afganistan, acolo unde simţi la tot pasul cât de valoroasă este viaţa şi cât de fragilă e, riscurile fiind la tot pasul”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

În Afganistan, ofițerul a executat misiunea de mentorat și de instruire în centrele de pregătire ale poliției afgane. ”Recunoaște că nu a fost ușor, că moralul e cea mai importantă armă iar spiritul de echipă și sprijinul necondiționat al camarazilor este esențial într-o astfel de misiune. A învățat să respecte diversitatea culturală și mai ales religioasă, reușind să-și ajute toți colegii, cu care, ulterior, a rămas bun prieten”, menționează sursa citată.

Din 2014 colonel Petru Marcel Florișteanu se află la conducerea Jandarmeriei Maramureș.

Sursă informații și foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş

CITEȘTE ȘI:
Portrete de jandarmi | De pe podiumuri naționale, la detașamentul mobil Baia Mare
Portrete de jandarmi | Profesorul de șah
Portrete de jandarmi | Poetul de la pază și protecție instituțională
Portrete de jandarmi | Cel mai în vârstă militar al Jandarmeriei Române

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.