În 3 aprilie se împlinesc 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, dată până la care Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş va prezenta câteva portrete… Protagonistul de azi este maior Văsuț Zaharia de la Compartimentul Formare Profesională.
A descoperit șahul când avea 7 ani. De atunci și până azi, Zaharia Văsuț a participat la numeroase concursuri, multe dintre ele organizate de Ministerul Afacerilor Interne, și multe premii a adunat în vitrina personală cu trofee, mai mereu urcând pe podium: ”În 2017 s-a clasat pe locul III, în 2014, 2016 și 2019 a obținut locul II, în anul 2018 a obținut locul I, iar în 2020, la Concursul Național de șah online, organizat de IPA România, maiorul Văsuț Zaharia s-a clasat pe locul întâi”, informează reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. Vor urma alte concursuri și, cu siguranță, alte trofee.
Zaharia Văsuț iubește șahul atât de mult încât dorește să împărtășească această bucurie și cu alții, așa că – de peste două decenii – îi ajută pe cei mici să deprindă tainele șahului în cadrul Clubului Sportiv ”Tinere Speranțe” din Baia Mare.
Maiorul Văsuț Zaharia activează în cadrul Inspectorarului de Jandarmi Județean Maramureș din 2005, iar în prezent face parte din Compartimentul Formare Profesională.
Sursă informații și foto: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş
CITEȘTE ȘI:
Portrete de jandarmi | De pe podiumuri naționale, la detașamentul mobil Baia Mare