A fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol. În contextul crizei economice generate de pandemie. Actul normativ reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei şi valoarea ajutorului de stat, precum şi regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453.899.000 lei. Este repartizată după cum urmează: 170.250.000 lei pentru sectorul bovine; 167.649.000 lei pentru sectorul suine; 116.000.000 lei pentru sectorul avicol.
Ajutorul de stat se acordă pentru următoarele categorii de beneficiari:
a) în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor;
b) în sectorul suine, crescătorilor întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor în exploatații autorizate sanitar veterinar;
c) în sectorul avicol, crescătorilor de păsări întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de reproducţie tineret și adulte și/sau de incubație şi/sau de creştere a păsărilor pentru carne sau de creștere a tineretului de înlocuire și a găinilor adulte pentru ouă consum în exploatații autorizate sanitar veterinar.
Beneficiarii estimativi ai acestei scheme de ajutor de stat vor fi circa 95.000 de crescători de bovine și aproximativ 600 de fermieri din sectoarele suine și avicol.
Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie.
Mai multe informații, aici.
Sursă informații: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
CITEȘTE ȘI:
Se pot depune cereri pentru plata motorinei