Până în 6 mai se fac înscrieri online la concursul MATE-INFO Baia Mare, care se adresează elevilor din clasa a XII-a şi urmărește în principal să se constituie într-un test al cunoștințelor acumulate atât în vederea Bacalaureatului, cât și a admiterii la facultate.
Concursul MATE-INFO Baia Mare este organizat de Facultatea de Științe din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) și va avea loc în 7 mai, începând cu ora 15.00, online. ✍ Înscrierea se face tot online, până în 6 mai, prin completarea datelor cerute în formularul de înscriere pe care îl găsiți aici. Detaliile depre accesarea platformei de concurs vor fi primite după înscriere pe adresa de mail furnizată în formular.
Pe lângă testarea cunoștințelor, concursul oferă un avantaj semnificativ pentru cei care se vor înscrie la Facultatea de Științe a CUNBM, la specializările coordonate de către Departamentul de Matematică și Informatică, anunță organizatorii: ”Nota obținută la concursul MATE-INFO Baia Mare va putea fi folosită la calculul mediei de admitere, în locul notei obținute la bacalaureat de la materiile din domeniu și domenii înrudite”.
De asemenea, începând cu ediția a doua a Concursului MATE-INFO Baia Mare, se acordă premii speciale sub forma unei burse de instalare acelor participanți la concurs care, în urma concursului de admitere, au fost înmatriculați ca studenți la una dintre specializările Matematică, Matematică informatică, Informatică, Informatică economică de la Facultatea de Științe. Bursa de instalare, în valoare de 400 lei, se va acorda în luna octombrie 2020 acelor participanți la concurs cu media cel puțin 8.00 care au devenit studenți la una dintre specializările mai sus menționate, anunță organizatorii, care precizează că se va acorda câte o bursă pentru fiecare specializare (în total vor fi 4 burse de instalare, oferite de Asociația SINUS).
Concursul MATE-INFO Baia Mare se adresează tuturor celor care doresc să își testeze cunoștințele acumulate (conform programei educaționale aflată în vigoare) la disciplinele Matematică sau Informatică. Tematica concursului este cea pentru proba de Matematică / Informatică din cadrul examenului de bacalaureat 2020.
✍ Mai multe informații sunt disponibile aici.
Sursă informații și foto: Facultatea de Științe – Centrul Universitar Nord din Baia Mare