Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.
O primă noutate a acestei sesiuni este introducerea a două noi clase energetice pentru televizoare, astfel că în ediția aceasta se vor putea achiziționa televizoare având cel puțin noua clasă energetică G. O altă noutate o reprezintă introducerea unei prevederi clare cu privire la caracterul netransmisibil al voucherului.
Cea de-a doua ediție de anul acesta a programului Rabla pentru electrocasnice se va desfășura la fel ca prima și anume etapizat. Astfel, într-o primă fază, ieri au început înscrierile. Persoanele fizice au la dispoziție 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică. Adică până în 25 noiembrie, ora 23.59.
După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor noi. Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.
Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament
✅ 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
✅ 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
✅ 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
✅ 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
✅ 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;
✅ 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
✅ 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
✅ 500 de lei pentru laptopuri;
✅ 300 de lei pentru tablete.
Bugetul alocat pentru noua etapă a programului este de 34 milioane lei.
♻️ Toate detaliile, aici.
Sursă informații și foto: Administrația Fondului pentru Mediu
CITEȘTE ȘI:
Treci pe verde!