Elevi din cinci țări participă în aceste zile la a cincea mobilitate (ultima) din cadrul unui proiect Erasmus +. Evenimentul este organizat de Școala Gimnazială nr. 7 Borșa, coordonat fiind de prof. Gabriela Emilia Borlea, directorul instituției de învățământ, alături de corpul profesoral.

Participanții la proiect au sosit în Borșa din Danemarca, Spania, Polonia și Turcia. Ziua de sosire (12 martie) a fost una de acomodare cu gazdele din Maramureș. În 13 martie, tinerii au făcut un tur al Școlii nr. 7, întâmpinați fiind cu produse tradiționale. A urmat un popas la Casa de Cultură, unde fiecare a vorbit despre țara din care provine. Întâlnirea fiind în Borșa, nu puteau lipsi din ”meniul” zilei ascensiunea pe munte, bucuria zăpezii, plimbarea cu telegondola.

În programul tinerilor a figurat de asemenea o escală în Baia Mare, puncte de reper fiind – printre altele – Muzeul Județean de Artă Populară și Etnografie și cel de Mineralogie. Popasul la Casa Olarului Daniel Leș a fost unul plin de farmec. Jocuri sportive, o excursie la Cascada Cailor, familiarizarea cu tradiții românești în cadrul unui atelier sunt alte puncte pe agenda participanților la proiect. Vizita se încheie mâine, 17 martie.

Sursă informații și foto: Școala Gimnazială nr. 7 Borșa, Andrei Vlășan

CITEȘTE ȘI:
Cu capul în nori… | galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.