O declarație pe proprie răspundere, suficientă pentru amânarea plății ratelor la bancă

Băncile vor amâna plata ratelor pentru toți clienții afectați de criza provocată de răspândirea COVID-19, în cazul populației fiind suficientă pentru aprobarea facilității o declarație pe proprie răspundere că au fost afectate veniturile față de perioada anterioară declanșării situației de urgență.

Guvernul a aprobat în ședința de joi normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare, ce stabilesc condițiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare și perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eșalonare și garantare a dobânzilor.

  • Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane se stabilește conform opțiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, și este cuprinsă între o lună si 9 luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020. Scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.
  • Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență, și se afla in imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului.
  • Normele exemplifică și câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menționând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19, și altele asemenea.
  • Decizia de aprobare conține și numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată și se comunică debitorului la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată și telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.
  • Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.
  • Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
  • Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată rata de dobânda se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.
  • Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit.
  • Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar. Graficul de rambursare a acestor plăți se comunică în termen de 5 zile debitorilor și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.
  • În cazul în care în structura dobânzii aferente creditelor ipotecare sunt prevăzuți indici variabili, valoarea scrisorii de garanție este determinabilă pe baza estimărilor creditorilor privind evoluția indicilor variabili. Pentru efectuarea corecției valorii scrisorii de garanție, până la data de 31 ianuarie 2021 creditorii au obligația comunicării FNGCIMM situația centralizatoare privind valoarea cumulată a dobânzilor de plată, determinată pe baza valorii indicilor care intră în structura de cost a dobânzii conform contractelor de credit încheiate cu debitorii.

Sursa de informații: Ministerul Finanțelor Publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.