O agendă bogată cu evenimente din cele mai diverse a avut în 2022 Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare. 21.829 vizitatori, dintre care 5.750 cu intrare gratuită, au trecut pragul Muzeului de Științe Astronomice Baia Mare în 2022. Au fost înregistrate 558 de grupuri organizate, dintre care cinci de vizitatori străini. În total, peste 200 de vizitatori de peste hotare (cu excepția vizitatorilor refugiați din Ucraina) a avut muzeul băimărean.

Și apropo de refugiații din Ucraina, pentru aceștia, Muzeul de Științe Astronomice a oferit spectacole digitale dublate în limba ucraineană și acces la expoziția ”Cer Liber” (titrată în engleză, română și ucraineană), dedicată astronomiei din Ucraina. De asemenea, expoziția digitală multimedia ”Constelații Românești Tradiționale” este disponibilă audio și în limba ucraineană.

2022 la planetariu

Reprezentanții Muzeului de Științe Astronomice răsfoiesc calendarul filă cu filă. Spicuim câteva repere.

ianuarie: cerere în căsătorie sub stele, în cupola planetariului
martie: colaborare cu Liceul Tehnologic ”Traian Vuia” la proiectul ”Femei printre stele”; apariția broșurii de buzunar ”Detectează un satelit”;
mai: o delegație a planetariului s-a aflat la Hamburg pentru un schimb de experiență și întâlnirea pe proiectul european dedicat poluării luminoase; ”Aventură spațiu – timp…” oferită la Noaptea Europeană a Muzeelor; vernisaj ”Constelații Românești Tradiționale” la Muzeul Etnografic al Maramureșului ”Francisc Nistor” din Sighetul Marmației;
iunie: reinventarea standului de suveniruri și publicații; intrarea în rețeaua internațională a stației meteo de la Planetariu; vernisajul expoziției ”Cer Liber” dedicat astronomiei în Ucraina;

iulie: tabăra de știință de la Planetariu; vizită de lucru în Cehia și participare la Festivalul Full-Dome de la Brno; lansarea cărții ”12 Umbre”, autor vânătorul de eclipse Cătălin Beldea;
august: observații astronomice în cadrul evenimentului ”Hora de la Prislop”;
septembrie:Noaptea Cercetătorilor în Baia Mare”;
octombrie: experiment cultural-muzical oferit de planetariu și Cătălin Crețu – compozitor și artist multimedia; eclipsă parțială de Soare, întâmpinată cu simulări în cupolă și pe ecranul tactil, cu informații și telescoapele pregătite de exploatare; schimb de experiență și întâlnire de proiect la Hurbanovo (Slovacia);
noiembrie: prezentarea expoziției digitale multimedia ”Constelații Românești Tradiționale” la Palatul Administrativ din Baia Mare;
decembrie: cu ocazia solstițiului de iarnă, pe fațada Muzeului de Științe Astronomice a fost montat un cadran (ceas) solar.

Detaliile, aici.

Sursă informații și foto: Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.