Sustragerea de către contribuabili, în totalitate sau în parte, de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, prin folosirea mijloacelor ilicite (încălcarea legii), înseamnă fraudă fiscală.

În literatura de specialitate, evaziunea fiscală este un concept mult mai larg care include atât frauda fiscală, cât și procesul de optimizare fiscală, cunoscut și sub sintagma de evaziune aflată la adăpostul legii sau evaziune legală. Aceasta din urmă presupune valorificarea de către contribuabili a scăpărilor și lacunelor legislative și a situațiilor de nelegiferare a materiei impozabile. În astfel de situații nu se poate vorbi despre o încălcare a legii.

Spre deosebire de optimizarea fiscală, frauda fiscală presupune o încălcare a legii fiscale cu intenția clară de a nu plăti, integral sau în parte, impozitele și taxele prin apelarea la tot felul de mecanisme și instrumente ce țin de nedeclararea sau falsa declarare a materiei impozabile sau a impozitelor. Pentru ca sustragerea de la plată să fie considerată fraudă, trebuie dovedită de către organele fiscale și reaua intenție a contribuabilului. O astfel de sarcină devine tot mai greu de realizat datorită hățișului legislativ sau din cauza profesionalismului îndoielnic al acelora care instrumentează actele de sustragere.

Peste tot în lume există fraudă fiscală, acțiunile de sustragere de la plata impozitelor cauzând prejudicii însemnate în veniturile bugetare. La noi, sumele sustrase de la plată sunt semnificative, ajungând până la 12-18% din totalul veniturilor bugetare. An după an, bugetul public înregistrează nerealizări la încasarea impozitelor declarate de 10-14%. Comparând bugetul educației dintr-un an (3,78% din PIB) cu dimensiunea fraudei fiscale, se poate observa cât de importante devin acțiunile de frânare a fenomenului evazionist, în general, și a fraudei fiscale, în mod deosebit. Dacă mai adăugăm și banii ”sifonați” din buget prin tot felul de artificii în procesul repartiției (consumului public), putem spune că frauda are trăsăturile unui fenomen.

Cei care recurg la frauda fiscală sunt atât persoanele fizice, cât și cele juridice, folosind o paletă imensă de mijloace menite să denatureze materia impozabilă ori să disimuleze impozitele și taxele. Marile corporații apelează mai ales la transferul profiturilor către zone cu fiscalitate redusă.

Dimensiunea fraudei fiscale este mai mare în statele care au sisteme fiscale mai puțin performante. Astfel de țări folosesc cu precădere impozitare bazată pe cote unice. Țările cu sistem fiscale consolidate recurg la cotele progresive și multiplu progresive, reducând astfel fenomenul de fraudă chiar dacă au o rată a fiscalității generale ridicată. Facilitățile acordate de acestea au contribuit la creșterea gradului de civism fiscal. Frauda crește pe măsură ce rezultatul raportului dintre riscul asumat și ”beneficii” sunt favorabile făptuitorului.

Combaterea fraudei presupune aplicarea sistemului de impozitare bazat pe cote progresive și multiplu progresive, sporirea civismului fiscal, optimizarea ratei de fiscalitate, profesionalizarea aparatului fiscal, înființarea Tribunalelor fiscale (specializate) și multe altele.

dr. Vasile BÎRLE

Imagine de la Pixabay

CITEȘTE ȘI:
Mic dicționar economic | Eficiență
Mic dicționar economic | Faliment
Mic dicționar economic | Firmă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.