Capitalul este o componentă a factorilor de producție care are forma valorilor sau activelor și este folosit în circuitul economic pentru a genera venit pentru deținătorului de drept.
Capitalul tehnic, numit și capital real, este alcătuit din bunurile rezultate din procesele de producție care sunt folosite pentru obținerea altor bunuri economice: mașinile, utilajele sau instalațiile fabricate de un constructor și care sunt folosite la fabricarea de bunuri destinate pieței. În componența capitalului real intră mijloacele fixe și cele circulante.
Capitalul fix este alcătuit din imobilizările corporale (mijloace fixe) care participă la mai multe cicluri economice: mașini utilaje, instalații, clădiri etc. El se consumă treptat, ca efect al uzurii fizice (depreciere materială) și morale (învechirea în raport de nivelul progresului tehnic). Echivalentul uzurii este amortizarea, care se recuperează prin amputarea costurilor de producție cu valoarea ei lunară calculată anticipat în baza planului de amortizare.
Capitalul circulant este format din bunurile care participă la un singur ciclu de producție și se consumă integral. Valoarea lui se încorporează direct în costul de producție și se recuperează prin prețul de vânzare al bunurilor economice. În această categorie intră materiile prime, materialele, semifabricatele, energia producție neterminată și alte materiale consumabile.
Spre deosebire de capitalul real, cel bănesc sau financiar este reprezentat de banii sau activele financiare (acțiuni și obligațiuni) și nu este un factor de producție pentru motivul că nu contribuie în mod direct la obținerea de bunuri economice. Capitalul bănesc este utilizat pentru achiziționarea factorilor de producție.
Capitalul fictiv este un titlu de venit care are forma acțiunilor, obligațiunilor sau altor valori și nu este pus în legătură cu capitalul real. Prețul lui se definește prin jocul cererii și al ofertei pe piața financiară, acolo unde se tranzacționează.
Capitalul uman poate fi înțeles prin capacitatea omului (cunoștințe, deprinderi, abilități etc.) de a produce în mod eficient bunuri și servicii. Urmare teoriilor lansate de Gary Becker în anii ’80, astăzi se vorbește tot mai mult despre investiția în capitalul uman, implicit despre rata de recuperare a ei.
În abordările multor economiști, omul este un element de capital, o resursă, un mijloc și un scop apropiindu-l mult prea tare de conceptul material al capitalului.
dr. Vasile BÎRLE
Imagine de GraphicMama-team de la Pixabay.
CITEȘTE ȘI:
Mic dicționar economic | Boom economic
Mic dicționar economic | Buget
Mic dicționar economic | Bursa