Bursa este o piață dinamică, organizată și specializată. Este un simbol al liberului schimb și un barometru deosebit de sensibil al variațiilor economice.
Operațiuni de tip bursier se derulează de cinci secole, mai ales în orașele din vestul Europei, cu precădere în cele portuare. Termenul își trage originea din Bruges (Belgia), de la familia Van der Bourse, pe al cărei blazon erau trei pungi (bourse fr.). În acea casă erau depozitați banii negustorilor și se efectuau operații de tip bancar (împrumut/camătă). Numele familiei a fost asociat acestui gen de operații.
Primele reguli bursiere clare au fost emise pe Wall Street în 1795. Pe acel loc, astăzi ființează NYSE (Bursa de valori New York).
Bursele moderne sunt formate din asocierea mai multor persoane fizice și/sau juridice și funcționează fie independent, fie pe lângă anumite instituții – Banca Națională, Camerele de Comerț și Industrie sau asociații ale oamenilor de afaceri.
Bursa în sine nu vinde și nu cumpără și nici nu stabilește prețul (cursul). Este o instituție care se autoadministrează. Rolul bursei se materializează prin comisiile specializate, alcătuite din reprezentanți ai celor care au înființat-o. Principalele atribuțiuni ale comisiilor se referă la asigurarea respectării politicii bursiere, a condițiilor de admitere a cumpărătorilor și vânzătorilor, activitatea brokerilor și organizațiilor de brokeraj, integritatea schimburilor operate sau credibilitatea prețurilor negociate. Toate acestea îi conferă bursei o autoritate deosebită.
Există două mari categorii de burse: comerciale (mărfuri) și valori. Fiecare categorie este specializată pe activele tranzacționate. O componentă a burselor comerciale este și piața muncii, tot mai activă în ultimii ani. Bursele de valori tranzacționează acțiuni și obligațiuni, numite active primare. Contractele cu active primare pot deveni obiect al tranzacțiilor și se numesc derivate. Cele mai importante ”evenimente” bursiere sunt boom-ul (perioada de avânt, de creștere a cotațiilor) și crah-ul (spargerea bulei și căderea prețurilor, ce pot fi urmate de prăbușirea bursei).
Prin intermediul burselor se tranzacționează cea mai mare parte a bunurilor și valorilor care fac obiectul schimburilor internaționale. Ponderea este deținută de ”comerțul cu bani”, acele tranzacții cu active mobiliare și valutare, primare și derivate, cu peste 70%.
În ultimele decenii bursele au fost (și sunt) bănuite de implicarea directă sau indirectă la declanșarea unor recesiuni sau crize financiare.
dr. Vasile BÎRLE
CITEȘTE ȘI:
Mic dicționar economic | Acumulare
Mic dicționar economic | Avere
Mic dicționar economic | Balanță