Începând de mâine, corespondența adresată Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare se recomandă să fie transmisă prin poștă sau prin mijloace electronice, respectiv la adresa de email registratura@sjbm.ro, sau prin fax la nr. 0262-276978.

De asemenea, accesul pacienților în spital, pentru serviciile medicale oferite de către Ambulatoriul Integrat, precum și Laboratoarele unității (analize medicale, explorări funcționale, radiologie etc.), se va putea realiza doar începând cu ora 7.00. Toți bolnavii (exceptând urgențele, care se vor adresa Unității de Primire Urgențe) vor folosi intrarea principală a spitalului, pentru a beneficia de procedurile de triaj, imperios necesare, în actualul context epidemiologic.

”Vă reamintim că, toate măsurile luate de conducerea unității și având la bază reglementările în vigoare, au scopul de a proteja atât pacienții, cât și personalul medical și de a preveni și combate infectarea cu COVID-19”, menționează dr. Vasile-Ioan Pop – manager interimar al Spitalului Județean de Urgență.

Sursă informații: Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.