Margareta Pâslaru lansează un album de autor în beneficiul Crucii Roșii

Margareta Pâslaru lansează, în beneficiul programului ”Banca de Alimente” derulat de Crucea Roșie, albumul ”Idei”.

”Vom încerca și noi, gândind la Henry Dunant, fondatorul Crucii Roșii, un gest caritabil prin muzică, în acest an primejdios. Însămânțăm binele din care rodește dinamica viitorului cu sprijinul Casei de discuri Roton și al dumneavoastră, publicul. Vă mulțumim”, acesta este mesajul postat de Margareta Pâslaru (77 de ani) cu privire la albumul ”Idei”.

Lansat în al 62-lea an de carieră, albumul reunește o combinație interesantă de artiști. În ordine alfabetică: Daniela Cojocaru, Marina Constantinescu, Gheorghiu Angela-Ioana, Virgil Ianțu, Păunița Ionescu, Horațiu Mălăele, Maria Naghy, Emilia Popescu, Sofia Vicoveanca, Luiza Zan. ”Vă mulțumim pentru înregistrările efectuate în beneficiul Băncii de Alimente – Crucea Roșie”, scrie Margareta Pâslaru pe blogul său.

”Albumul de autor «Idei» cuprinde creațiile maturității artistice din 2020 și 2019, duete, tineri interpreți, muzică populară, selecțiuni din anii 1967, 1969, 1972, 1976, 1977, 1980, 1999 și 1950. Înregistrări și masterizare, în studioul Jolt și Andrei Kerestely”, menționează aceeași sursă.

Cei de la Casa de discuri Roton spun despre ”Idei” că este ”un album variat cu 18 piese” și că CD-ul se va găsi în magazinele de specialitate și la standurile cu muzică din benzinăriile OMV/Petrom din toată țara, începând din 16 noiembrie.

Programul ”Banca de Alimente” a fost lansat de Crucea Roșie Română în septembrie 2009, ca o soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici. Timp de 10 ani, proiectul a reușit să ajute cu alimente și tichete sociale peste 200.000 de familii sau persoane singure.

🎶 Albumul ”Idei” poate fi ascultat aici.

Sursă foto: Facebook / Roton Music

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.