Suntem sub incidența codului galben până în 13 iunie, ora 10:00, informează Administrația Națională de Meteorologie. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată. O avertizare a emis și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
De azi de la ora 10.00 până sâmbătă, 13 iunie, ora 10.00, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp.
Până la jumătatea săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării, menționează cei de la Administrația Națională de Meteorologie.
De asemenea, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis un cod galben privind scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Neamţ şi Harghita. Bazinele hidrografice afectate: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Mureş, Bega, Timiş, Olt, Argeş, Buzău, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna.
Avertizarea emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor este valabilă de azi, de la ora 12.00, până mâine, la ora 14.00.
ACTUALIZARE
COD PORTOCALIU valabil de la ora 15:35 până la ora 16:30
Județul Maramureş: Ulmeni, Băița de Sub Codru, Băsești, Asuaju de Sus, Oarța de Jos, Bicaz, Sălsig, Ariniș
Se vor semnala: averse torențiale care local vor cumula 35 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.
Sursă informații: Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor