Locuri de muncă în străinătate, prin EURES

341 de locuri de muncă au pus la bătaie în această săptămână angajatorii din Spaţiul Economic European prin intermediul reţelei EURES România. Asta la nivel național, firește. Harta joburilor disponibile prin EURES arată cam așa:

  • Germania – 292 locuri de muncă pentru: muncitori în construcţii; maistru în construcţii; lucrător în construcţii; lucrător în producţia şi prelucrarea sticlei/ fabricarea fibrei de sticlă; operator maşini şi sisteme (tehnologia de prelucrare a metalelor şi a materialelor plastice); specialist în restaurarea textilelor/ examinarea şi conservarea textilelor; şef atelier restaurare textile; brutar; tăietor de carne şi lucrător în producţie; muncitor în construcţii de acoperişuri; măcelar.
  • Norvegia – 41 locuri de muncă pentru: electrician; instalator ventilaţie; dulgher; chef; frizer tradițional/ manager frizerie; tinichigiu carosier auto; mecanic auto (pentru camioane şi autobuze); mecanic auto (autoturisme); montator podele.
  • Polonia – trei joburi de măcelar abator vită.
  • Franţa – două posturi de farmacist.
  • Finlanda – două locuri de muncă pentru: lucrător în metal; mecanic de camioane.
  • Țările de Jos – un post de tâmplar.

Cei interesați să ocupe un loc de muncă în Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând anofm.ro/EURES. De asemenea se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Sursa: ANOFM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.