Având în vedere întrebările frecvente adresate în ultima vreme Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș legat de punerea în aplicare a dispoziţiilor legislative speciale intrate în vigoare în această perioadă, instituția vine cu unele precizări atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţi:
- dispoziţiile Legii nr. 19/2020 privind acordarea zilelor libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ – înregistrarea cererii şi acordarea zilelor libere sunt obligatorii, şi nu opţionale pentru angajator. Refuzul angajatorului de înregistrare a cererii şi/sau de acordare a zilelor libere reprezintă o încălcare a actelor normative emise în perioada stării de urgenţă, fiind sancţionabile;
- zilele libere plătite pentru unul dintre părinţi în situaţia suspendării cursurilor sau a închiderii temporare a unităţilor de învăţământ se acordă până la încetarea situaţiei stării de urgenţă decretată, cu excepţia zilelor lucrătoare din perioada vacanţelor şcolare;
- în situaţia în care angajatorii au intenţia concedierilor individuale sau colective, aceștia au obligaţia respectării procedurii concedierilor colective și a perioadei de preaviz.
ITM atrage atenţia că orice faptă care încalcă dispoziţiile legale este considerată un abuz şi va fi drastic sancţionată.